Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

joi, 22 aprilie 2010

Un El Dorado al plantelor modificate genetic (România) şi un El Dorado al agriculturii sustenabile (California)

de Ovidiu Hurduzeu

Ori câte ori deschid computerul, mai aflu din ţară o veste care îmi dă fiori. Zilnic, se petrec tragedii născute din cauza iresponsabilităţii clasei politice şi a pasivităţii României capitularde. Iresponsabilitatea a atins un nivel atât de ridicat încât ameninţă supravieţuirea biologică a naţiunii noastre. Dacă nu ne trezim, ceea ce au început comuniştii vor duce la bun sfârşit transnaţionalele producătoare de OMG-uri. Chiar nu ne pasă că România a devenit un El Dorado al plantelor modificate genetic?
Potrivit „Centrului de informare asupra organismelor modificate genetic“ din Cluj, companii ca Monsanto tind să deţină un adevărat monopol asupra cultivării plantelor din ţara noastră. În vreme ce Bulgaria a interzis total OMG-urile, România le „testează“ pe suprafeţe din ce în ce mai mari. Aflăm că aprobările privind introducerea de noi varietăţi se decid de către comisii obscure în cadrul unor „întâlniri cu caracter confidenţial“. Ştiam că României capitularde îi lipseşte conştiinţa, mă întreb dacă nu i-a pierit cumva şi instinctul de conservare.
În vreme ce România este târâtă tot mai mult în mocirla vechiului model economic, în Statele Unite apar mugurii noului sistem. În tăcere, „sub radar“, pe ruinele încă fumegânde ale falitei ordini neoliberale, se naşte o altă lume. Speranţa renaşte în mijlocul deznădejdii.
Un fenomen fascinant se petrece chiar sub ochii mei. În „judeţul“ în care locuiesc, El Dorado county, regiunea de ferme Apple Hill a devenit o pepinieră pentru ţăranii viitorului. Cine sunt aceşti ţărani, cum văd ei viitorul agriculturii veţi afla dintr-un articol apărut ieri în „Sacramento Bee“, ziarul capitalei californiene.

Viitorii fermieri provin din orașe și din zonele suburbane
de Carlos Alcalá
Dezbaterile legate de tineri şi agricultură reveneau în mod obişnuit ori de câte ori se punea întrebarea „Cum să facem să-i ţinem la fermă?“.
S-a considerat că, pentru tinerii adulţi din zonele rurale atracţiile oraşului constituiau un magnet mult mai puternic decât viaţa simplă de la ţară.
Această situaţie, care durează de mult timp, s-a schimbat.
Oraşele şi zonele rezidenţiale suburbane sunt cele care furnizează acum recruţii pentru agricultură, în primul rând pentru micile ferme organice. Tendinţa prinde rădăcini în El Dorado County.
Interesul pentru agricultură al Melindei Lundgren, în vârstă de 29 de ani, datează din anii studenţiei la Northeastern University din Boston.
După o practică la o fermă din zona Bostonului şi în Santa Cruz (California), Lundgren şi partenerul ei David Apple, tot în vârstă de 29 de ani, îşi continuă în prezent ucenicia la Willow Pond Organic Farm din Apple Hill (vezi AICI şi AICI).
„Eu şi David am hotărât că singurul mod de a câştiga experienţă este să lucrezi într-o fermă întregul sezon“, spune Melinda. „N-am vrut să ne grăbim să luăm pământ în arendă.“
Tendinţa de a învăţa mai întâi este cea care pare să separe mişcarea actuală de mişcările anterioare de tip „înapoi la ţară“.
„Impresia mea este că actualul grup de studenţi este mult mai pragmatic şi mai puţin romantic“, declară Tom Tomich, directorul Institutului de sustenabilitate agricolă din cadrul Universităţii California din Davis şi membru al unei familii de agricultori din zona Sacramento.
Acum programele universitare oferă o educaţie practică prealabilă procesului de ruralizare. „În principal, toate programele au fost create în ultimii şase sau şapte ani“, spune Damian Parr, un postdoctorand care lucrează cu Tomich la crearea unui program de licenţă în agricultură sustenabilă şi sisteme de alimentaţie.
Sherrie Zirkle, coproprietara fermei Willow Pond a perceput schimbarea din alt punct de vedere. Pe Lundgren şi Apple i-a ales din o suta de tineri care voiau să fie primiţi în practică la fermă. Numărul mare a lăsat-o „stupefiată“. „Vă garantez că acum cinci ani nu ar fi fost atîţia doritori.“
Benjamin şi Mary Woods, proprietarii firmei Mama Earth din Somerset, iau şi ei tineri în practică la ferma lor de produse biologice înfiinţată acum trei ani. S-au adresat pentru aceasta organizaţiei World-Wide Opportunities on Organic Farms (WWOOF).
Grupul a fost înfiinţat în 2001 în SUA, are 1200 de ferme afiliate care acceptă tineri în practica agricolă; de la 5000 de membri (persoane aflate în practică) în 2008 a ajuns acum la 9000.
Aproape nici unul din membrii lor nu provine din zone rurale, spune Ryan Goldsmith, coordonatorul de programe al WWOOF.
Deşi trendul este vizibil la nivelul universităţilor şi fermelor de produse biologice, pare că s-a desfăşurat sub radarul celor din birourile fermelor tradiţionale şi ale comisarilor pentru agricultură.
Tinerii de la WWOOF veniţi în practică la ferma familiei Woods nu reprezintă singurul aspect prin care acest cuplu ilustrează tendinţa de întoarcere de la oraş în agricultură. Ei înşişi au 20 şi ceva de ani şi nu provin din familii de agricultori.
Benjamin a învăţat despre agricultură la un „centru agricol urban“ din Santa Barbara, iar Mary şi-a dezvoltat gustul pentru produsele biologice în perioada studenţiei la Sacramento.
Ca mulţi alţii din noua generaţie de fermieri, Benjamin Woods este motivat de ceva mai mult decât dorinţa de a cultiva plante. El vede o legătură importantă între producţia de alimente, mediul înconjurător, sănătate şi comunitate.
Noii fermieri nu sunt interesaţi să producă pentru o „naţiune fast-food“.
„Dezvoltarea programelor de sustenabilitate a fost însoţită de scăderea interesului pentru cursurile obişnuite de agricultură care pun accentul pe producţie şi eficienţă“, a spus Parr.
„Aceste modele nu luau în considerare consecinţele asupra mediului şi cele legate de justiţia socială“, adaugă el.
Noii fermieri sunt interesaţi tocmai de aceste consecinţe.
La început, Lundgren a luat un curs de politici de mediu şi a studiat micile ferme.
„Acel proiect m-a ajutat să înţeleg de ce trebuie încurajate micile ferme sustenabile“, spune ea.
Lundgren consideră ca modelul de agricultură dominant astăzi – modelul agrobusiness-ului, al marii ferme industrializate – a „devastat“ cultura, sănătatea şi mediul înconjurător.
De exemplu, criticii acestui model leagă epidemia obezităţii la copiii de produsele lipsite de valoare nutritivă care conţin sirop de porumb, ieftin din cauza subvenţionării grâului de către stat.
„Vreau să fiu parte a soluţiei“, spune Lundgren.
Cei motivaţi să fie parte a soluţiei provin din centrele urbane şi suburbane.
Parr consideră ca este normal să fie aşa din moment ce majoritatea populaţiei Statelor Unite locuieşte la oraş.
Evaluările diferă, dar probabil nu mai mult de 5% din populaţie lucrează în agricultură.
În consecinţă, când Tomich şi Parr au oferit studenţilor un seminar despre agricultură şi mediul înconjurător, au constatat că doar unul singur provenea de la ţară. Multi dintre acei studenţi îşi continuă acum studiile în agricultura sustenabilă.
Poate nu o să devină cu toţii fermieri, a spus Parr, procentajul de fermieri fiind însă atât de mic, „faptul că se mai adaugă câţiva este impresionant, schimbă situaţia“.
„Suntem mulţi“, spune Lundgren. „Slavă Domnului!“

Niciun comentariu: