Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

vineri, 23 iulie 2010

MISTERELE CUVINTELOR. Matrioşca (semi)vegetariană

de Alexandru Ciolan

Istoria vegetarianismului modern începe în Anglia, în 1847, odată cu The Vegetarian Society, înfiinţată cu scopul declarat de a promova alimentaţia bazată pe vegetale. Vegetarieni existaseră, evident, şi înainte, ba chiar dintotdeauna, numai că se numeau altfel: pitagoreeni sau abstinenţi de la carne. Prima atestare a lui vegetarian este din 1839, ceea ce risipeşte pretenţiile fondatorilor Societăţii Vegetariene la paternitate asupra cuvântului, pe care pretindeau a-l fi creat din latinescul vegetus „vioi”, pentru a evidenţia, spuneau ei, starea celor care le urmau dieta. Adevărul este că vegetarian fusese creat din engl. vegetable „vegetală” + sufixul -ian, prezent în agrarian, unitarian etc. Din engleză, cuvântul a trecut în franceză (şi în italiană), iar din franceză în română.
Regimul vegetarian nu este, de cele mai multe ori, limitat la vegetale, ci admite combinaţia cu lactate (vorbim atunci de un regim lacto-vegetarian), ouă (caz în care este numit ovo-vegetarian), lapte şi ouă (devenind ovo-lacto-vegetarian), peşte (când este intitulat pesco-vegetarian) sau carne de pui (dieta fiind atunci pollo-vegetariană). În sfârşit, dieta care admite din când în când câte o bucată de carne, de preferinţă albă, a fost numită semivegetariană sau, pentru a-i evidenţia caracterul flexibil, flexitariană (termenul a apărut în 1992, iar în 2003 a fost declarat de American Dialect Society „cuvântul cel mai folositor“ al anului).

Pentru a citi restul articolului în Ziarul de duminică click AICI.

Niciun comentariu: