Asociate în genere cu lumea americană (a se citi: din Statele Unite), multiculturalismul şi interculturalismul sunt, de fapt, invenţii, lexicale şi conceptuale, canadiene, născute la mijlocul secolului XX pentru a oferi un răspuns politic nevoii (şi, mai ales, voinţei) de a prezerva diversitatea culturală a federaţiei, în cadrul căreia se vorbesc două limbi oficiale, engleza şi franceza, şi sunt recunoscute regional opt limbi ale populaţiei indigene. Termenul multiculturalism a fost folosit pentru prima dată într-un raport din 1965 al Comisiei Canadiene pentru Bilingvism şi Biculturalism, iar după 1970 a desemnat politica federală în domeniu. Interculturalismul a fost reacţia Canadei francofone la multiculturalismul federal şi este o noţiune reiterată şi susţinută consecvent de guvernele succesive din Quebec, chiar dacă nu a primit încă o definiţie oficială. Mai bine să faci fără să spui decât să spui fără să faci…
Presa americană a început să vorbească despre multiculturalism la începutul anilor ’70, dar abia în anii ’80 termenul era larg răspândit şi cunoscut, pentru ca spre începutul anilor ’90 să stârnească aprige controverse asupra politicilor guvernamentale în materie de recunoaştere şi promovare a culturilor de grup.
Dicţionarele de limbă (şi cele englezeşti, şi cele franţuzeşti, şi cele spaniole etc.) definesc multiculturalismul ca „prezenţă simultană a mai multor culturi într-o societate“. Acesta este însă doar primul palier semantic, cel descriptiv, care nu face decât să numească o stare de fapt. Pe al doilea palier, cel al limbajului specializat (juridic-politic), termenul desemnează o intenţionalitate, ba chiar o prescripţie: „promovarea culturilor minoritare (etnice, religioase), mai ales la nivel instituţional (şcoli, comunităţi locale, naţiuni)“. Ideologia multiculturalistă şi acţiunea practică în care ea se materializează vizează, de fapt, „discriminarea pozitivă“ a minorităţilor pentru a le aduce la acelaşi nivel de recunoaştere şi privilegii cu majoritatea (care se presupune că nu are nevoie de ajutor) şi a asigura astfel un florilegiu de mentalităţi şi sisteme de valori, fără un centru opresiv şi asimilator.
Pentru a citi articolul integral în „Ziarul de duminică“ click AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu