Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

vineri, 2 septembrie 2011

Petarde anti-antisemite (I)

de Alexandru Ciolan

Petarda

Spre deliciul presei, care în toropeala de mijloc de Gustar nu prea avea subiecte de senzaţie, a apărut o sesizare adresată, prin e-mail, Academiei Române de un oengeu autohton care, în antetul celor două pagini ale documentului, îşi pune pe primul rând titulatura engleză (The Centre for Monitoring and Combating Anti-Semitism in Romania, abreviat MCA) şi abia pe rândul al doilea pe cea românească (Centrul pentru Monitorizarea si (sic! ) Combaterea AntiSemitismului (sic!); din titulatura românească numele ţării noastre lipseşte…). În sfârşit, cel de-al treilea rând al antetului cuprinde ceea ce, iarăşi în engleză, ar trebui să constituie lozinca mobilizatoare a forţelor MCA (All that is necessary for the triumph of evil is that good men do nothing, cuvinte care, nefiind puse între ghilimele, sugerează că ar aparţine Centrului, când, de fapt, sunt ale conservatorului englez Edmund Burke, nemenţionat de piraţii intelectuali de la MCA; echivalarea românească a citatului din Burke, izgonită în subsolul paginii, se face prin siluitul "Tot ce este necesar pentru ca raul (sic!) sa (sic!) triumfe sunt oameni buni care nu fac nimic"). Tot în subsol, sub datele de contact (oferite în engleză), este scris ceva cu semne, bănuim, ebraice, care nu pricepem ce caută într-o hârtie înaintată unei instituţii româneşti (Art. 13 din Constituţie stipulează că "În România, limba oficială este limba română").

Ce pretinde, în esenţă, anti-antisemitul Centru? Constatând că în DEX 2009, după cuvântul-titlu jidan, sunt indicate registrul stilistic "familiar" şi sinonimul "evreu", Centrul se inflamează şi, după aproape o pagină de etichete ideologice precum antisemitism, rasism, naţional-extremism, conspiraţionism, însoţite de adjective care ne amintesc de limbajul politrucilor cincizecişti, precum abject, conspiraţionist, distructiv, negativ, îmbuibat (cu sânge şi durere), fascist, nazist, xenofob, solicită ca Academia Română să corecteze "imediat, fără întârziere şi în mod permanent, definitia (sic!) rusinoasă (sic!) şi josnică a cuvântului «JIDAN», care, aşa cum este ea scrisa (sic!) in (sic!) DEX ediţia 2009, contravine atât bunului simt (sic!) cât şi legislaţiei în vigoare". Înţelegem noi greşit sau ne aflăm în faţa unui ultimatum şi a unei ameninţări cu justiţia? Apoi, cum se împacă un asemenea ton imperativ cu porumbelul cu o ramură de măslin în cioc, pe fundalul stelei lui David, care se vrea a fi logo-ul Centrului? Pacea se construieşte, cumva, cu ultimatumuri şi ameninţări?

Primul lucru care sare în ochi în solicitarea Centrului este aspectul ei îngălat. Este inacceptabil să te adresezi forumului ştiinţific suprem al României:

- folosind o românească pe alocuri agramată - scriind, de pildă, "crează" când corect este "creează", "sub ochii nostrii" când corect este "sub ochii noştri", "Internetul… este infectată" când acordul corect este "Internetul… este infectat";

- socotind facultativă folosirea diacriticelor româneşti - numele Capitalei României, de pildă, este "Bucureşti", nu "Bucuresti";

Pentru articolul integral din „Ziarul de duminică“ click AICI.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Reactia la curaj este identica!

Alexandru spunea...

Iar cel mai mare act de curaj este să semnezi "Anonim".