Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

duminică, 20 noiembrie 2011

Interviu cu Ovidiu Hurduzeu în „Ziarul de Bacău“

Interviu realizat de Romulus Dan Busnea

Scriitorul, profesorul si criticul social roman Ovidiu Hurduzeu – doctor in Stiinte umaniste al Universitatii Stanford (SUA), stabilit de peste 20 de ani pe tarim american, la Eldorado Hills (California), a avut amabilitatea de a acorda un interviu in premiera Ziarului de Bacau, pentru a vorbi cititorilor despre modelul economic al viitorului, intr-un moment de profunda criza globala.

Rep: Stimate domnule Hurduzeu, de-a lungul anilor ati revenit de mai multe ori in Romania, in 2009 si 2010 fiind oaspetele Bacaului, unde ati conferentiat pe tema cartilor scrise, luind totodata si pulsul vietii economico-sociale romanesti. Va rog sa ne faceti o scurta radiografie a Romaniei actuale, vazuta prin prisma obiectivitatii unui occidental mereu atent fata de ceea ce se intimpla in jurul sau, in special in tara lui de origine.

O.H.: Dupa mai bine de 20 de ani de la schimbarile petrecute in ’89, avem o tara in care aproape totul a fost instrainat, in care industria productiva si agricultura au fost puse pe chituci, in care se fura prea mult, iar datoriile contractate urca necontenit. Aspectul si mai trist este ca generatia tinara creste fara sprijin, dezorientata de un mediu social care ii este in totalitate ostil, parasita in marea ei majoritate de parintii nevoiti sa alerge prin toata lumea pentru asigurarea unor surse de venit care sa le ofere un trai decent. Actualul sistem social, politic si economic din Romania nu da semne certe ca ar fi reformabil, desi se vorbeste mult se aceasta tema. El este efectul unui dezastru planificat in care ‘inginerii’ au luat in calcul si credulitatea romanului masificat, si aviditatea fostilor securisti, si incompetenta clasei politice, si nu in ultimul rind, lasitatea intelectualilor, care au uitat- asa cum bine observa un tinar jurnalist- ‘sa ii avertizeze pe romani asupra pericolului nemijlocit al celui mai feroce pradator: capitalul speculativ occidental’. Cei care ne-au adus in situatia de fata, au fost constienti ca reformele lor vor avea o serie de consecinte neprevazute, precum si faptul ca inlaturarea depasitei inginerii sociale a bolsevicilor si updatarea ei printr-o versiune postcomunista nu va fi o treaba deloc simpla, un moment usor de trecut. Si cu toate ca experimentul a reusit, ‘inginerii’ au uitat ca intr-o tara ca Romania, efectele experimentului sint oricind reversibile. Pe-aceste plaiuri mioritice, nimeni nu crede intr-o utopie mai mult de trei zile. Statul in cap nu-i pe firea romanului, ca un Hopa Mitica, romanul trage mereu spre normal. Spre normalitatea noastra, de aici si acum, la care trebuie sa revenim negresit cu totii.
Pentru interviul integral click AICI.

Niciun comentariu: