Cămila sau cămilul?

de Alexandru Ciolan

În funcţie de data Sfintelor Paşti (de care depinde întreg calendarul anual bisericesc – cel hristologic, variabil, iar nu sărbătorile, fixe, ale sfinţilor), şi de îndrumările tipiconale, în biserica noastră ortodoxă pericopa despre bogatul doritor de viaţă veşnică poate fi citită atât spre sfârşit de vară, în a douăsprezecea duminică după Rusalii (în seria evangheliilor după Matei), cât şi în prag de iarnă, în a treizecea duminică după Rusalii (în seria evangheliilor după Luca). Nelipsită de la citire este evanghelia de la Luca, duminica a treizecea după Rusalii fiind rânduită cu dată relativ fixă, în ultima duminică din noiembrie. (Mai există două asemenea cazuri de tratament special, de duminici care pot ieşi din şirul crescător al numerelor de după Cincizecime pentru a fi aşezate în intervale anume precizate: Duminica a XXII-a, a Bogatului nemilostiv, trebuie să fie ultima dinainte de 6 noiembrie, iar Duminica a XXVII-a, a Tămăduirii femeii gârbove, trebuie să premeargă Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinţilor Strămoşi după Trup ai Domnului.)

Despre bogatul râvnitor, dar nedesăvârşit agonisitor de veşnicie, Matei (19, 16) spune că era „tânăr“, Luca (18, 18) aminteşte că era „dregător“ (gr. αρχωυ “arhonte”), pentru Marcu (10, 17) el nefiind decât „unul“ sau, în alte traduceri, un „oarecine“, un „ins“. În calendarul ortodox, Duminica a XII-a după Rusalii este numită de aceea a „tânărului bogat“, iar Duminica a XXX-a este a „dregătorului bogat“, chiar dacă ambele pericope vorbesc despre acelaşi personaj.

Întrucât cadrul în care este plasat episodul şi o frază a lui Iisus rostită cu acel prilej, aşa cum apar în majoritatea traducerilor Noului Testament (nu numai în cele româneşti…!), trezesc nelămuriri, vom încerca să facem câteva precizări, cu caracter enciclopedic şi filologic.

Să începem cu situarea în timp şi spaţiu a faptelor. Suntem la începutul celui de-al treilea an al lucrării publice a lui Iisus. În drum spre Ierusalimul Iudeii, unde trebuia să ajungă de Paştele evreiesc pentru că era dat să fie răstignit, Mântuitorul coboară din Galileea natală şi, după ce străbate Samaria (vezi harta alăturată), trece Iordanul. În Biblia Teoctist, la Matei 19, 1 aflăm că „a venit în hotarele Iudeii, dincolo de Iordan“, iar la Marcu 10, 1 la fel, că: „a venit în hotarele Iudeii, de cealaltă parte a Iordanului“. Ei bine, de cealaltă parte a Iordanului, în dreptul Iudeii şi al Samariei era (vezi, iarăşi, harta) Perea, condusă pe atunci, ca şi Galileea, de tetrarhul Herod Antipa.

Perea nu apare în Sfintele Scripturi cu acest nume, grecesc (gr. Περαία “ţara, ţinutul de dincolo (de râu, de mare)”, fiind pomenită exclusiv în formularea „(de) dincolo de Iordan“. Aici, în Perea, boteza cu apă Înaintemergătorul (Ioan, 1, 28: „dincolo de Iordan, unde boteza Ioan“), tot aici a fost şi botezul Domnului (Ioan 3, 26: „Şi au venit la Ioan şi i-au zis: Rabi, Acela care era cu tine, dincolo de Iordan, şi despre Care tu ai mărturisit, iată El botează şi toţi se duc la El“), aici venea Iisus când voia să scape de urmăritori (Ioan, 10, 39-40: „Căutau deci iarăşi să-l prindă şi Iisus a scăpat din mâna lor. Şi a plecat iarăşi dincolo de Iordan, în locul unde Ioan boteza la început, şi a rămas acolo“). Peste tot, în aceste versete apare, în originalul grecesc al Evangheliilor, „peran tou Iordanou“.

„Dincolo de Iordan“ desemnând, aşa cum am văzut, Perea, o provincie diferită de Iudea, formularea „a venit în hotarele Iudeii, dincolo de Iordan“ (Matei 19, 1) este inexactă. În realitate, Iisus a coborât din Galileea, prin Samaria (amândouă aflate pe malul drept al Iordanului, care izvorăşte din Munţii Antilibanului şi se scurge spre sud, vărsându-se în Marea Moartă), s-a apropiat de hotarele Iudeii şi a trecut râul, în Perea. „În hotarele Iudeii“ ar trebui prin urmare diortosit „la hotarele Iudeii“ ori „în apropierea hotarelor Iudeii“.

Pentru articolul integral din "Ziarul de duminică" click AICI.