Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

marți, 23 septembrie 2014

Sclavagismul financiar și iobăgia medievală

de Ilie Catrinoiu În urmă cu ceva vreme, Ministerul Muncii a publicat datele privind nivelul salariilor în România. Cifrele sunt șocante: peste 3 milioane de români, adică mai mult de jumătate dintre salariații legali, câștigă maximum 1.000 lei pe lună; o treime din salariați obține cel mult 850 lei; circa 650.000 din cei 691.000 de angajaţi cu program redus iau mai puţin de 1.000 lei lunar. La polul opus se află circa 300.000 de persoane care au salarii de peste 5.000 lei, iar în top sunt 27.000 de angajaţi care obţin mai mult de 15.000 lei lunar.Din cele 120.000 de persoane cu câştiguri din drepturi de autor şi convenţii civile, două treimi iau sub 1.000 lei net lunar. Ministerului Muncii arată că 4,43 milioane de persoane au contracte de muncă cu normă întreagă, alte 700.000 de persoane au contracte cu timp parțial și 120.000 au contracte de drepturi de autor și convenții civile. În aceste condiții cel puțin 1,5 milioane de români lucrează la negru. Și ca o cireașa pe tort, potrivit EU Observer, românii sunt pe primul loc la orele de muncă din Europa, cu o medie de 2.099 de ore pe an, în comparație cu Finlanda (1.648 de ore), Franţa (1.661 de ore), Germania (1.847 de ore), Italia (1.781 de ore) sau Marea Britanie (1.900 de ore). Din 1998 și până în prezent românii nu au muncit pe an mai puțin de 2091 de ore (anul 2009).Această stare de fapt nu se poate rezuma decât în două cuvinte: genocid economic.  Starea de debusolare, confuzie și deznădejde a românilor în ceea ce privește destinul lor și viitorul națiunii sunt maxime. Dezarmarea, degradarea și sclavia în care se află poporul e totală. Și mai mult decât atât: niciodată în istoria sa poporul român nu a fost mai sărac, mai obedient, mai înrobit și mai dezarmat ca azi. Prin sec. XIV-XV un iobag din Transilvania deținea 150 de porci, 40 de vaci și 20-30 de cai. În Conscripţia urbarială de la 1681-1682, primul recensământ atestat documentar în Țările Române,  e menționat că cel mai înstărit iobag hunedorean era Prodan Balint din Nădăştia care avea 3 cai, 16 boi, 6 vaci, 150 de oi, 36 de porci, stupi. Circa 24% dintre familiile de iobagi posedau o avere mică, dar restul de 76% era reprezentat de familiile mijlocii şi bogate. În medie, o familie de iobagi deţinea 4 boi, un plug cu brăzdar de fier, 2 vaci, cai, oi, porci, capre și stupi. Iobagii din vechime aveau un concediu de aproximativ 221 de zile pe an, căci un iobag muncea doar 3 zile pe săptămână. Vicejudele curţii Andrei Buda avea o avere estimată la 2 cai, 8 boi, 3 vaci, 8 oi, 8 porci, stupi, luciu de apă la Cerna, deci era mai sărac decât un iobag prosper. Cu toate acestea iobagii făceau din când în când, cu Biblia în mână și fără să fie acuzați că sunt „marxiști revoluționari”, câte o răscoală pentru că nu erau mulțumiți de traiul pe care îl duceau.Sistemul politic și economic actual așa zis „democratic” este în realitate sclavagism pre-creștin și dictatură. Cum se explică obediența oamenilor? În primul rând se explică prin sistemul de educație al manualelor alternative de istorie care, ca și manualele de istorie din comunism, au ca scop condiționarea mentală a subiectului în vederea acceptării cu seninătate a condiției de sclav pentru tot restul vieții. Leszek Kolakowski, autorul monumentalei trilogii despre principalele curente ale marxismului, s-a autodeclarat a fi și conservator, și liberal, și socialist; marxist înfocat în tinerețe, a scris încă din 1990, pe când era un liberal-conservator convins, că dreapta și stânga „nu mai sunt niște opțiuni care să se excludă reciproc”, având în vedere că în spatele lor stă aceeași „mână invizibilă”; mai mult decât atât, scopul liberalismului (de dreapta și de stânga), scrie Kolakowski, e să aneantizeze conștiința și memoria istorică a oamenilor (Leszek Kolakowski, Modernitatea sub un neobosit colimator). Să nu pierdem din vedere esențialul: Leszek Kolakowski a fost un gânditor „din interiorul” finanței, un erudit desăvârșit.În al doilea rând, obediența se explică prin faptul că industria de advertising, industria media și de divertisment au reușit să colonizeze imaginația românilor și să le furnizeze râsul forțat și fericirea artificială în fiecare seară și zi prin imagini și lumini.  Poporul trăiește iluzia fericirii, iluzia bunăstării, iluzia vieții creștine. Tehnicile magice prin care operează industria de advertising asupra minții umane reprezintă probabil cel mai eficient instrument de hipnoză în masă. Când mintea omului nu stă ascetic în raport contemplativ cu natura și cu Dumnezeu, atunci ea nu poate transfigura societatea în care trăiește deoarece ia forma obiectelor din jur care la rândul lor o transformă în obiect și marfă. Românul de azi nu e doar o marfă, ci e cea mai ieftină marfă existentă pe piața globală a mărfurilor. Cuviosul Paisie Aghioritul a dat cea mai clară definiție a sărăciei: „Odinioară oamenii aveau scumpătate în viața lor, sinceritate, cinste, iar lucrurile materiale erau atunci ieftine. Acum, din păcate, în anii noștri a fugit de la noi, oamenii, scumpătatea și s-au scumpit lucrurile materiale”. Când demnitatea persoanei nu mai e respectată și e inlocuită cu resursa umană, atunci sărăcia ia locul prosperității. Sistemul nu investește în oameni, ci îi exploatează cu acordul lor, pentru a se autodevora pe parcurs.Clasa politică și „intelectualitatea” să ia aminte și să dea dovadă de responsabilitate și maturitate făcându-și autocritica celor 24 de ani de capitalism și socialism în care viața oamenilor, natura și cultura unui popor au fost supuse banului. Sciptura scrie, iar istoria demonstrează, că răul, oricât de monstruos ar fi, nu durează niciodată; doar binele e durabil.  Regresul produs de ideologiile clasice (capitalism și socialism) este evident.Dacă după 1990 românii nu au avut posibilitatea de a opta în politică, de acum nu se mai poate spune același lucru: au de ales între sclavia financiară (globalizarea sărăciei) și economia libertății (economia civică).